Noi audieri în dosarul Mineriadei

Noi audieri în dosarul Mineriadei
Publicat: 12/01/2017, 11:52
Actualizat: 14/01/2017, 22:22

„Singurul film documentar despre Piață și despre acele evenimente a fost finanțat de Ministerul Culturii și făcut de Stere Gulea. Pentru mine e o experiență nouă, că nu am mai fost la procuratură până acuma. Eu am aflat de prezența minerilor când, vrând să merg la serviciu, adică la Ministerul Culturii, mi-au oprit mașina, au percheziționat-o, m-au legitimat, mi-au dat drumul să plec și mi-au spus «Venim și noi». Mi-am dat seama că orașul este împânzit pentru că eu nu eram într-un Executiv restrâns care lua decizii. Și pe urmă au urmat tot felul de nevrute, după cum ne aducem cu toții aminte și eu nu pricep toată situația de atunci. În orice caz, ne-a costat foarte mult acel episod”, a declarat Andrei Pleșu, la intrarea în Parchetul General.

Și Adrian Sârbu s-a prezentat, joi dimineață, la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, unde i-a fost adusă la cunoștință urmărirea penală în dosar, fără a da declarații în fața procurorilor.

Miercuri, și fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu s-a prezentat la Parchetul General, precizând la ieșire că nu a dat declarații în dosar și că nu are ce să își reproșeze. Marți, Victor Ciorbea, Avocatul Poporului, a ajuns la Parchetul General, unde a fost citat de procurorii militari în calitate de martor.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Tragedie aviatică la Vilnius. Un avion s-a prăbușit peste o clădire rezidențială
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
O structură subacvatică de mari dimensiuni, similară unui vulcan, găsită în largul statului Alaska